UPDATE Uber ajunge și în Cluj-Napoca
Uber anunță lansarea serviciului UberX la Cluj Napoca.
UPDATE: Începând cu joi, 4 august, ora 09:00, clujenii și turiștii care vor vizita Cluj Napoca vor putea să apese un butonși să comande o mașină prin aplicația Uber. Aplicația a fost deja descărcată de peste 5.000 de utilizatori din Cluj. Utilizatorii noi care își fac cont Uber folosind codul UberinCluj vor avea prima cursă gratuită, în limita a 40 de lei.
–
Cluj-Napoca va deveni cel de-al doilea oraș din România care va beneficia de serviciul oferit de Uber. Din câte se pare, acesta va fi disponibil pentru clujeni și turiștii care vizitează orașul începând cu prima săptămână din august, însă data exactă la care va deveni operațional va fi anunțată în curând. Până atunci, șoferii care își doresc să ia parte la program pot să se înregistreze și să devină parteneri pe site-ul Uber.com.
Conform informațiilor oferite de companie, 37% dintre șoferii din București sunt antreprenori sau liber profesioniști, 31% au un serviciu full-time, în timp ce 22% nu au o altă sursă de venit și conduc cu Uber în timp ce sunt în căutarea unui loc de muncă. Când au fost întrebați de ce conduc cu Uber, 9 din 10 au spus că apreciază flexibilitatea și venitul în plus.
“Aplicația Uber a fost deja descărcată de mii de clujeni. Am primit sute de mesaje de la șoferi care își doresc să devină parteneri Uber. Ne bucurăm să confirmăm astăzi că vom fi în Cluj la începutul lunii august. Angajamentul nostru față de comunitatea locală presupune, mai mult decât o opțiune de transport sigură și de încredere pentru utilizatori și o oportunitate economică flexibilă pentru șoferi. Uber iubește Cluj-Napoca și suntem gata să contribuim, alături de parteneri locali, pentru a face Clujul mai dinamic și mai competitiv decât este deja”, a declarat Nicoleta Schroeder, Director General Uber România.
Uber a anunțat în urmă cu câteva zile că opțiunea Business profiles este disponibilă și pentru utilizatorii din România. Aceasta le permite să facă diferența între călătoriile în interes personal și cele în interes de serviciu și să asocieze conturi bancare diferite celor două profiluri: personal și de business.
Pentru asta, Uber a dezvoltat tehnologia din spatele aplicației care permite acum descărcarea și procesarea cu ușurință a documentelor fiscale emise de șoferii parteneri care oferă servicii pe platforma Uber.